X 
Cutremure stiri: 502

Deținuții din custodia instituțiilor penitenciare din țară au marcat Ziua sportului

19 mai. 2023,, 20:00   Societate
3141 0

Sportul nu are limite, iar cei care sînt privați de libertate nu-l ignoră. Mai mulţi deținuți şi-au găsit activități sportive, prin care își mențin forma fizică.

Cu ocazia celebrării Zilei internaționale a sportului deținuții aflați în custodia instituțiilor penitenciare au participat joi la competiții de tenis de masă, ridicarea halterelor, minifotbal.

La fel, și-au demonstrat capacitățile intelectuale la jocul de șah și dame.

Activitățile au fost organizate de angajații Secției reintegrare socială a instituțiilor penitenciare.

Acestea au avut ca scop dezvoltarea capacităților intelectuale, petrecerea eficientă a timpului liber și dobîndirea echilibrului comportamental al deținuților.


Participanții la competiții au înregistrat performanțe, iar cei mai buni au fost premiați la final cu diplome.

Administrația Națională a Penitenciarelor încurajează organizarea activităților de acest gen ca fiind o modalitate utilă de petrecere a timpului liber şi de destindere psihologică a persoanelor aflate în custodia statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав