Potrivit materialelor dosarului, investigat de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, domeniul de activitate al companiei este cel al expedițiilor.
Bărbatul reținut este bănuit de participare la disimularea unor tranzacții cu implicarea CFM, în scopul însușirii ilegale a activelor din patrimoniul întreprinderii de stat în sumă de 85 milioane lei, în perioada anilor 2017-2019.
Menționăm că în acest dosar sînt mai mulți învinuiți, unul dintre care este fostul director CFM, în curs de extrădare din Belgia.
Investigațiile continuă, iar noi amănunte urmează să fie publicate odată cu avansarea pe dosar.
Totodată, menționăm faptul că figuranții pe dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.
Adăuga comentariu