Conform procedurilor legale, președintele CSP este ales prin vot secret, pentru un mandat de patru ani, din rîndul membrilor CSP.
Pretendenții la funcția respectivă sînt obligați să-și anunțe intenția de participare cu cel puțin o zi înainte de ședința Consiliului, prin prezentarea unei cereri și a unei viziuni asupra exercitării mandatului, precizează Ziarul de Gardă.
Subiectul este primul pe ordinea de zi a ședinței care începe la ora 10.00.
Consiliul Superior al Procurorilor este format din 12 membri: patru membri de drept (procurorul general, procurorul – şef al Procuraturii Uta Găgăuzia, preşedintele CSM și ministrul Justiţiei), cinci membri aleşi de Adunarea Generală a Procurorilor din rîndul procurorilor în funcţie și trei membri aleşi prin concurs, din rîndul societăţii civile.
Pe lîngă membrii din oficiu, procurorul general, șeful Procuraturii Uta Găgăuzia, preşedintele CSM și ministrul Justiţiei, în actuala componență a CSP intră:
Ultimii cinci membri, Inga Furtună, Andrei Roșca, Adrian Bordianu, Angela Motuzoc și Contantin Șușu, au fost instalați în fotolii de mebri ai CSP în octombrie 2017, cînd au primit votul colegilor în cadrul Adunării Generale a Procurorilor.
ZdG a scris atunci că aproape toţi vin în Consiliu cu averi modeste, în raport cu cele ale altor colegi din sistem, dar cu promisiuni măreţe despre o procuratură independentă, constituită din procurori integri.
Adăuga comentariu