Informaţia este oferită de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, care menţionează că aceste concluzii se bazează pe datele oferite autorităţii de reglementare de către cei 75 de furnizori activi pe piaţa serviciilor TV contra plată.
Astfel, în perioada ianuarie-septembrie, 2018, numărul abonaților la serviciile IPTV a crescut, comparativ cu sfîrșitul anului 2017, cu circa 10% și a totalizat 153,4 mii. În acelaşi timp, numărul abonaților la serviciile TV prin cablu a scăzut cu 10,6% și a alcătuit circa 164,7 mii.Numărul cumulativ al abonaților la serviciile TV contra plată în Moldova s-a micșorat, timp de nouă luni ale anului curent, cu 1,6% și a totalizat 318,6 mii de persoane.
Potrivit ANRCETI , din numărul total de abonaţi la serviciile de TV în format digital 68,5% utilizau serviciile TV prin rețele IP, iar 31,5% – prin rețele de cablu. Cota abonaților la serviciile TV contra plată în format digital a constituit 61,8%, iar abonații care recepționau semnalul TV în format analogic au alcătuit – 38,2%.
Adăuga comentariu