Urmărirea penală a fost începută de organul de urmărire al Inspectoratului de Poliție Strășeni, la 30 mai 2018, pe faptul coruperii active, săvîrșite de către un șofer.
În cadrul urmăririi penale a fost stabilit că în dimineața zilei de 30 mai 2018, din motivul unei suspiciuni rezonabile, a fost stopat și supus controlului de către doi ofițeri ai Inspectoratului Național de Patrulare, un automobil, șoferul căruia fiind suspectat de conducere în stare de ebrietate. Acesta a recunoscut că a urcat băut la volan, însă a refuzat să fie supus testării alcoolscopice.
Drept urmare, conducătorul auto, știind că în anul 2017 a fost privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de doi ani, s-a prezentat angajaților INP cu o altă identitate, invocînd lipsa actelor ce ar demonstra acest fapt.
Ulterior, continuîndu-și acțiunile ilegale, șoferul a propus și transmis ofițerilor de patrulare, mijloace bănești în sumă de 2.000 de lei.
Potrivit Codului penal, bărbatul riscă pînă la 6 ani de închisoare, cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Adăuga comentariu