Astfel, se va menține sistemul actual de taxe rutieră. Despre aceasta anunță Ministerul Finanțelor (MF), ca urmare a consultărilor publice, transmite IPN.
Potrivit MF, nu și-au găsit finalitate în proiectul de lege prevederile ce țin de uniformizarea cotei impozitului pe venit de la darea în locațiune a bunurilor imobile între persoanele fizice.
Respectiv, se va menține cota de 7%.
Nu se regăsesc în proiect nici prevederile ce țin de excluderea taxei pentru cîini și a taxei de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, precum și cele ce se referă excluderea plății pentru emisiile de poluanţi ale surselor staţionare și plății pentru deversările de poluanţi.
Alte prevederi ce au fost excluse țin de majorarea accizului suplimentar stabilit pe valoarea autoturismelor, dar și de ajustarea regimului fiscal aplicat persoanelor care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției.
Adăuga comentariu