Operațiunea de salvare a păsărilor a avut loc într-un sat din raionul Soroca și a durat două zile, transmite tv8.md.
Puii, patru la număr, au venit pe lume într-un cuib ce are peste 14 ani. Și copacul de salcîm este bătrîn, iar după ultimele furtuni s-a înclinat periculos. Speriați că ar putea să cadă peste o casă de alături, sătenii din Inundeni au anunțat primăria comunei. Veniți la fața locului, reprezentanții autorității locale au estimat că salcîmul este afectat de la rădăcină și că riscul de a se prăbuși este destul de mare. Așa că, au pornit o adevărată operațiune de a salva casa din apropiere, dar și cocostîrcii.
„Nu am vrut să luăm puii pentru că noi știm că dacă iei puii și îi muți ei nu trăiesc. Am pus un pilon acolo și am priponit, cum se spune, am legat copacul”, Gheorghe Cojocaru, primar comuna Vasilcău.
Operațiunea de salvare a durat timp de două zile. Pentru a fixa pilonul, a fost nevoie de o macara. Din estimările autorităților locale, puii de cocostîrc își vor putea lua zborul abia peste o lună.
Adăuga comentariu