Presa rusă scrie că la bordul navei se aflau 14 cetățeni ucraineni, trei dintre care au fost trimiși acasă în data de 23 iulie, iar în privința celorlalți 11 încă nu a fost luată o decizie. Informația a fost confirmată pentru agenția rusă TASS de către Olga Ananina, inspector din cadrul Federației Internaționale a Transportatorilor din Federația Rusă.
Aceeași sursă mai scrie că potrivit sindicatele marinarilor ruși, ar fi vorba despre nava Lizori (sub pavilion al R.Moldova) și că aceasta ar fi reținută de autoritățile ruse din cauza că s-ar afla într-o stare tehnică deplorabilă, dar și pentru faptul că marinarii nu și-ar fi primit salariile. Suma datoriilor s-ar ridica la 11,23 mii de dolari.
Nava aparține companiei DonbassTransitService Ltd, înregistrată în orașul Mariupol, Ucraina, însă la bord s-ar fi aflat angajați și a altor firme.
Adăuga comentariu