Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Cum se economisește energia termică la Guvern

29 ian. 2022,, 18:00   Societate
4601 2

Geamurile de la biroul premierului Natalia Gavrilița au fost izolate, iar în unele spații căldura este deconectată. Așa economisește Guvernul energia termică, la propriul îndemn.

Primministra spune că, datorită acestor metode, în factura instituției figurează cu 8 gigacalorii mai puțin decît în aceeași perioadă a anului trecut. Între timp, la Agenția Națională pentru Sănătate Publică geamurile și ușile se deschid mai rar, pentru a păstra căldura în interior. La rîndul lor, cei din spitale spun că au făcut întotdeauna economii și fără indicații de la cei de sus.

În contextul îndemnului de a face economii, administrația spitalului Clinic Republican Timofei Moșneaga spune că a luat cunoștință cu recomandările din scrisoarea Ministerului Sănătății. Mai mult, vicedirectorul instituției medicale susține că recomandările respective au fost și sînt respectate de ani buni, indiferent de criza energetică.

O altă recomandare a Ministerului Sănătății este reglarea temperaturii interioare la 19 grade Celsius. Administrația spitalului susține că, în unele săli de operație, sînt setate întotdeauna temperature mai joase de 19 grade, asta în funcție de tipul de intervenție chirurgicală efectuată.

Intre timp, la spitalul raional din Orhei recomandările autorităților din Sănătate, încă nu au ajuns, dat fiind că instituția este în gestiunea Consiliului Raional. Însă faptul că trebuie să se facă economie pe timp de iarnă nu este o noutate pentru administrația instituției, așa cum spitalul a elaborat o politică de eficiență energetică încă din 2014, ne-a spus Elena Palanciuc, director medical, la spitalul raional Orhei.


Amintim că, în contextul crizei energetice, Guvernul a îndemnat toată populația să facă economii. Totuși, o cantitate mare de energie termică este consumată de instituțiile statului, care, la fel, trebuie să economisească. În context, prim-ministra Natalia Gavrilița susține că, deja de cîteva luni, în clădirea Executivului este mai frig, deoarece a fost oprită parțial încălzirea.

Mai mult, potrivit Nataliei Gavrilița, Guvernul elaborează un set de măsuri pentru eficiența energetică, iar printre acestea se numără și izolarea termică a spitalelor, școlilor și a altor instituții de stat.

Între timp, la ANSP, ușile și geamurile se deschid mai rar, pentrtu a face economie, ne-a spus Nicolae Jelamschi, directorul Agenției.

Recomandările Ministerului Sănătății au nemulțumit opoziția. Într-un briefing de presă, deputatul socialist Valdimir Odnostalco a adresat o serie de critici instituției.

Serviciul de presă al Ministerului Sănătății ne-a spus că va reveni cu o reacție. Îndemnul de a economisi vine din cauza crizei energetice în care s-a pomenit țara noastră. Acum o săptămînă, Parlamentul a instituit stare de urgență în energetică pentru o perioadă de două luni, după ce Gazprom a amenințat că va sista livrarea de gaze naturale către țara noastră, dacă nu i se vor achita toți banii, conform contractului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?