Aceste scheme au fost revizuite ținînd cont de protocoalele clinice naționale, standardele medicale și ghidurile internaționale de tratament. Astfel, au fost introduse medicamente noi, mai eficiente, care acoperă un spectru larg de simptome caracteristice bolii, precum durere, anxietate, depresie, devieri de mers, notează Noi.md.
Totodată, au fost excluse medicamente care oferă un răspuns terapeutic nesemnificativ cu un raport dintre cost și eficiență nejustificat în tratamentul maladiilor sus-menționate.Prin urmare, pentru tratarea sclerozei multiple au fost incluse șase denumiri comune internaționale (DCI) de medicamente din grupa antidepresantelor (escitalopramum, fluoxetinum, amitriptylinum) și anticonvulsivelor în durere cronică (pregabalinum, gabapentinum, carbamazepinum).
Tratamentul episodic al mielopatiei a fost completat cu șase denumiri comune internaționale de medicametne din mai multe grupe, și anume: antitrombotice, antiagregante plachetare – acidum acetylsalicylicum, glucocorticoizi – dexamethasonum, antidepresante – amitriptylinum, anticonvulsive în durere cronică – pregabalinum și gabapentinum, miorelaxante –tizanidinum. În același timp, din tratament au fost eliminate două DCI: dipyridamolum și neostigminum.
Adăuga comentariu