Pe acest caz, administrația Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a dispus pornirea unei anchete de serviciu, datele preliminare pe moment fiind următoarele: în ziua respectivă, autoambulanța nu era încadrată în activitatea de desevire a solicitărilor, se deplasa de la deservirea tehnică din orașul Chișinău spre Criuleni.
Din spusele șoferului, bradul a fost ridicat de pe marginea drumului pentru a fi utilizat în caz de necesitate (împotmolirea în zapadă), avînd în vedere condițiile meteorologice din acea zi.
10:01 - Așa ceva sigur nu ai văzut! S-a dovedit că și brazii au nevoie de ajutorul medicilor de pe ambulanță.
Un șofer a surprins în trafic o ambulanță catre transporta brazi, asta pe lîngă faptul că aceasta a ignorat culoarea roșie a semaforului și a încălcat regulile de circulație.
„Undeva un pacient așteaptă ambulanța, iar ea în acest timp duce BRAZI! (cu încălcarea regulilor de circulație)”, a scris internautul care a publicat imaginile video pe o rețea de socializare.
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP s-a autosesizat în urma unei postări apărute pe rețele de socializare, unde şoferul unei ambulanțe încalcă RCR.
Adăuga comentariu