Aceasta, după ce o judecătoare a fost aleasă, din greșeală, magistrată la CSJ, transmite tv8.md.
Declarația a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii.
„CSM este garantul independenței puterii judecătorești și organul de autoadministrare, astfel, acțiunile membrilor Consiliului sînt urmărite cu atenție de către exponenții puterii judecătorești. Cu toate acestea, constatăm cu regret, atitudinea neserioasă a unor membri CSM față de puterea judecătorească, față de ședințele CSM și față de legalitatea actului adoptat de către CSM”, se arată în declarația judecătorilor.
Astfel, judecătorii au solicitat membrilor CSM să se abțină de la acțiuni care ar afecta imaginea puterii judecătorești și pentru a exclude orice dubiu cu privire la votul acordat – să voteze în mod public.
Solicitarea vine după ce în presă au fost publicate mai multe notițe din timpul deliberărilor CSM de la ședința din 22 septembrie, atunci cînd s-a desfășurat concursul privind suplinirea mai multor funcții de judecători Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Prin urmare, o judecătoare a fost aleasă, din greșeală, magistrată la CSJ, pentru că o membră CSM a votat de mai multe ori. După aceasta, membra CSM, Elena Belei, a explicat că a fost vorba de o greșeală tehnică.
Adăuga comentariu