Potrivit organizatorilor, spectacolul prezintă povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorb cu patimă din cupa suferințelor. Este un spectacol care denunță metehnele societății noastre. Versurile matcovschiene: „Sfântă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară" exprimă un adevăr simplu şi profund al protagoniștilor spectacolului. "Pomul vieţii" ne îndeamnă să curmăm, pe veci, suferinţa.
În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul poetic ”Alexei Mateevici” va prezenta spectacolul ”Treapta a noua” de Tom Ziegler, în regia lui Emil Gaju. Este un spectacol cu tentă socială, care descrie viața Joannei, ce urmează un proces de dezalcoolizare. ”Treapta a noua” presupune întâlnirea cu cei dragi și obținerea iertării tuturor celor cărora le-ai greșit.
Sâmbătă, la ora 18.30, Teatrul ”Luceafărul” va oferi publicului spectacolul ”Flori de mină” de Szekely Csaba, în regia lui Slava Sambriș, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Salut din lumea cealaltă sau ”Fiți sănătoși!” de Pierre Chenon, în regia lui Petru Hadârcă, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Nuntă în cer” după Mircea Eliade, în regia Danielei Burlaca.
Duminică, la ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc spectacolul ”Turandot”, operă în trei acte, după piesa omonimă de Carlo Gozzi, autor - Giacomo Puccini, la 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Casa Mare” de Ion Druță în regia lui Alexandru Cozub, la ora 18.30, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Iepurele alb sau…” comedie lirică de Mary Chase, în regia lui Dumitru Koev, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”12 oameni furioși” adaptare după Reginald Rose, de Liliana Popușoi, în regia lui Slava Sambriș și la ora 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Nuntă în cer”.
Adăuga comentariu