„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Ilie Vancea, fost ministru al Educației, Ambasador al Republicii Moldova în Belarus, deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în necrolog.
Ilie Vancea s-a născut pe data de 26 ianuarie 1949 în satul Cîșlița-Prut, raionul Cahul. De profesie a fos pedagog, profesor de istorie.
În perioada 1995-1997 a condus direcţia de învăţămînt din Leova. În 1998 a devenit deputat în Parlament pe listele PCRM şi vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, ştiinţă, învăţămînt şi mijloace de informare în masă. A fost numit ministru al Educației și Științei la data de 22 noiembrie 2000, iar în 2001 din nou a fost ales deputat, dar a refuzat la mandat în favoarea funcţiei de ministru și anume al Învățămîntului, funcție deținută pînă la 26 februarie 2002. După plecarea din funcţia de ministru a fost Ambasador al Republicii Moldova în Belarus şi reprezentant permanent al RM pe lîngă organizaţiile statutare ale CSI.
Adăuga comentariu