„Persoana care a făcut publice aceste informații a fost anterior implicată într-o faptă infracțională, pentru ultragierea unui polițist și din a fost pornit un dosar penal în acest sens”, a declarat, pentru unimedia, șefa secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
„Am primit și noi o asemenea petiție. Direcția Inspectare Efectiv a IGP, în comun cu SPIA și Procuratura examinează această informație. Din investigațiile făcute pînă la moment nu a fost identificat un asemenea chat pe Telegram. Mai mult, poliția nu folosește pentru comunicare internă acest canal.
Precizăm că persoana care a făcut publice aceste informații a fost anterior implicată într-o faptă infracțională, pentru ultragierea unui polițist și din cîte cunoaștem, a fost pornit un dosar penal în acest sens”, a declarat șefa secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
Pe masa președintei Maiei Sandu a ajuns o notă informativă despre existența unui grup de Telegram, în care polițiștii de patrulare discută și fac planuri privind modul în care ar trebui să „pedepsească” anumiți șoferi în trafic. „Toți cu ochii pe individ trebuie la fiecare moment posibil - penetrat... Colegi, pi**rul nu trebuie lăsat, mînă de mînă și f**ut...Acesta este al doilea v**list care trebuie c**cit”, sînt doar cîteva dintre secvențele din discuțiile care ar aparține oamenilor legii.
Adăuga comentariu