Declarațiile vin, după ce judecătorul a postat un mesaj pe rețele în care anunță că, cu doar 24 de ore înainte de proba de interviu, Comisia de evaluare i-a expediat materiale suplimentare acumulate de la Serviciul Fiscal de Stat care nu corespund adevărului. „Ce înseamnă „evident că dacă eu sînt președinte și aşa am decis, înseamnă că aşa trebuia”?!”, se întreabă judecătoarea.
„Eu m-am săturat de minciuni şi reforme, vreau adevăr!!!Cît se poate oameni buni să mai citim cu o față normală și calmă astfel de mesaje?!
Cînd abuzul, falsul și minciuna, au devenit noua normalitate în țara asta?!
Dragi prieteni, în aşa ritm, degrabă va fi evident că Soarele se învîrtește în jurul Pămîntului (planetei), nu invers.
Abuzul trebuie numit ABUZ, nu reformă!
Falsul trebuie numit FALS, nu informație secretă!
Minciuna trebuie numită MINCIUNĂ, nu integritate!”, a scris Sanduța pe pagina sa de Facebook.
Alexei Paniș va fi audiat repetat la Comisia Pre-Vetting. Potrivit judecătorului, cu doar 24 de ore înainte de probă, Comisia de evaluare i-a expediat materiale suplimentare acumulate de la Serviciul Fiscal de Stat care nu corespund adevărului.
Reamintim că magistratul a picat prima evaluare a integrității sale financiare și etice, dar s-a regăsit ulterior pe lista celor 21 de candidați la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii și cel al Procurorilor (CSP), în privința cărora Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a anulat deciziile de nepromovare și a dispus audierea repetată. În cadrul reaudierii, care a avut loc pe 17 aprilie, membrii Comisiei Vetting i-au adresat candidatului mai multe întrebări legate de venituri și cheltuieli, inclusiv împrumuturi de la tatăl său. Paniș a spus că a răspuns cu diligență la toate întrebările Comisiei, chiar dacă unele întrebări i-au „trezit suspiciuni ce țineau de buna-credință a membrilor secretariatului sau de competență”.
Amintim că Alexei Paniș a intrat în vizorul public după ce, în data de 31 decembrie 2021, a dispus repunerea lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău. Asta după ce în 28 mai 2021, Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, întrucît, potrivit ei, CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci cînd a propus numirea lui Clima în această funcție.
Adăuga comentariu