Operatorii TV prin cablu au identificat peste 90 de canale care cad sub incidența acestei legi, ceea ce constituie pînă la 50% din grilele operatorilor, transmite NOI.md cu referire la radiochisinau.md.
Această modificare legislativă riscă să provoace sistarea retransmisiei în R. Moldova a celor mai populare posturi internaționale.
Într-un comunicat de presă, Camera de Comerț Americană din Moldova, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC și Asociația Investitorilor Străini, își exprimă îngrijorarea privind impactul pe care îl va avea pentru societate și pentru imaginea țării implementarea acestei prevederi.
Mai mult, asociațiile ale mediului de afaceri atrag atenția că acest amendament, deși prevede reglementări care afectează atît mediul de afaceri, cît și populația Republicii Moldova, nu a fost însoțit de o analiză a impactului de reglementare și nici nu a fost supus consultărilor publice.
Modificarea în cauză contravine angajamentelor internaționale, asumate de Republica Moldova prin aderarea la Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, unul dintre angajamente presupunînd garantarea libertății de recepționare și de retransmisiune pe teritoriul său a programelor care corespund prevederilor Convenției.
Noile prevederi impun operatorilor TV prin cablu obligația de a exclude publicitatea din posturile străine retransmise, sarcină incompatibilă cu statutul lor de distribuitor de servicii media, așa cum acesta este definit în Codul serviciilor media audiovizuale și în Convenția menționată.
Asociațiile mediului de afaceri au solicitat autorităților instituirea unui moratoriu asupra executării amendamentului în cauză și organizarea dezbaterilor publice pentru identificarea unor soluții conforme normelor internaționale.
Adăuga comentariu