Timp de 2 zile, în Piața Marii Adunări Naționale se va desfăşura evenimentul cultural-artistic consacrat sărbătorii „Ziua Națională a Vinului”. Astfel, în perimetrul străzilor M.Bănulescu-Bodoni şi strada Al.Puşkin va fi sistată circulația rutieră, transmite Noi.md.
În acest context, polițiștii de patrulare vor dirija fluxul participanţilor la trafic şi vor redirecţiona deplasarea transportului pentru a nu admite crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere.
Totodată, în vederea creșterii gradului de liniște și siguranță a participanților la sărbătoare, polițiștii se vor afla în mijlocul oamenilor pentru a oferi necondiționat sprijin și îndrumare.
De asemenea, Poliția vine cu apel către participanții la toate evenimentele care vor avea loc în capitală să țină cont de solicitările forțelor de ordine și să dea dovadă de un comportament civilizat: să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale forțelor de ordine: să nu urce la volanul automobilului dacă au consumat băuturi alcoolice, să se comporte adecvat în locurile publice și evite apariţia în stare de ebrietate în zonele de agrement şi locurile de odihnă în masă a populaţiei, pentru a preveni incidentele și altercațiile.
De asemenea, supravegheați copiii minori în permanență pentru a evita orice risc (dispariții, accidente de circulație, etc.), aveți grijă și de bunurile personale, (bani, telefoane mobile, genți), pentru a nu cădea pradă hoților, acordați ajutor persoanelor din jurul dumneavoastră până la sosirea serviciilor specializate.
Forțele de ordine sînt deschise spre colaborare în limita competențelor atribuite pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică.
În cazul în care vă aflați în pericol, imediat apelați Serviciul Unic de Urgență 112
Adăuga comentariu