Instituția precizează că în prezent, sînt în curs de desfășurare discuții și negocieri privind posibilitatea acordării de către Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului de Facilitate Europeană (EPF), a unui ajutor estimativ egal cu cel alocat în 2022, care a fost în valoare de 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova.
Potrivit autorităților, finanțarea UE este destinată procurării echipamentelor necesare pentru supravegherea spațiului aerian al țării."Discuțiile actuale se focusează pe continuarea proiectelor inițiate anterior, dar și lansarea unor proiecte noi care pot include achiziții de radare pentru dotarea subunităților Armatei Naționale responsabile de supravegherea spațiului aerian al țării noastre. Odată cu luarea unei decizii finale, instituția de apărare va informa opinia publică în timp util și va veni cu mai multe detalii privind asistența respectivă", se arată într-un comunicat al Ministerului.
Menționăm că anterior, UE a aprobat un ajutor financiar pentru anii 2021 și 2022 în valoare de 47 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova.
Acesta presupune asistență pentru asigurarea cu echipament modern a subdiviziunilor medicale și de geniu, dar și pentru fortificarea capacităților logistice, de transport, comunicații și informatică și altele.
Adăuga comentariu