Totodată, potrivit lui Stoianoglo, Morari mai este cercetat penal și pentru îmbogățire ilicită, dar și spălare de bani într-un alt dosar pornit pe numele său.
În cadrul unui briefing de presă, Alexandr Stoianoglo a declarat că, potrivit probatoriului Viorel Morari, mama și fratele lui sînt fondatorii și administratorii unei firme SRL „Irarom”, denumirea căreia dacă este citită de la coadă și se citește ca numele de familie al fostului procuror-șef al PA.Veniturile lui Viorel Morari, ale soției sale, a mamei, a fratelui său și ale altor persoane rude sînt cu totul altele decît în realitate, indicate în declarațiile de avere și interese personale.
Precizăm că Viorel Morari a fost reținut pe data de 10 ianuarie, fiind învinuit de abuz în serviciu și fals în acte publice.
„Politicul este implicat sub formă de a sustrage atenția. Comanda este de la președinte o să vă explic pe parcurs cum. La moment, mai este implicată și conducerea Procuraturii Generale, inclusiv unii adjuncți ai procuraturii, printre care și Popov”, a spus Morari.
Amintim că în fața jurnaliștilor Viorel Morari a declarat că nu a primit nicio comandă politică de la Vladimir Plahotniuc în anul 2017.
Adăuga comentariu