Indicele de transparență pentru asistență externă pentru 2020, produs de Publish What You Fund, a evaluat PNUD cu un scor de 96,6 puncte din 100. Ratingul PNUD a crescut cu 1,2 puncte de la publicarea anterioară a indicelui în 2018, PNUD continuînd să fie lider în transparență - surclasat doar de Banca de Dezvoltare din Asia (98) și de Banca Mondială (97,1).
Acesta este al șaptelea raport complet al indicelui de transparență, care în acest an a evaluat 47 dintre cei mai notabili parteneri de dezvoltare și instituții financiare.„Salutăm numărul în creștere de organizații care își demonstrează angajamentul față de transparență”, a declarat Achim Steiner, administratorul PNUD. „PNUD este mîndru de îmbunătățirea continuă a performanțelor generale și este reafirmat în rolul său de a încuraja progresul în direcția transparenței asistenței externe.”
Ca parte a angajamentului său pentru transparență și a mandatului său de eradicare a sărăciei, de a reduce inegalitățile și de a construi reziliența la crize, PNUD a lansat astăzi noua sa pagină dedicată răspunsului la COVID-19 pe portalul de transparență al PNUD.
Pagina oferă partenerilor și publicului larg informații esențiale financiare și de proiect cu privire la activitățile de răspuns la COVID-19 ale organizației.
Adăuga comentariu