Comitetul sindical din cadrul CNAMUP a emis un aviz negativ în acest sens chiar în primele zile de scandal. Precizările au fost făcute de președintele Federației Sindicale Sănătatea, Aurel Popovici.
Aurel Popovici susține că comitetul sindical din cadrul CNAMUP a solicitat explicații de la Iurie Crasiuc în legătură cu această decizie scandaloasă.
„A fost întrebată administrația CNAMUP, dacă au alte candidaturi, vin tineri să lucreze în locul pensionarilor? Răspunsul a fost nu. Astfel, peste două săptămîni, oamenii se vor trezi că nu mai au un loc de muncă, întrucît au fost preavizați de pe acum despre desfacerea contractelor de muncă. Administrația poate concedia oameni și fără avizul sindicatelor. Totuși, conform legii, organigrama și Regulamentul instituțiilor se aprobă o dată în an, înainte de începerea anului. În această situație, din cîte am înțeles eu, este deja a treia oară, ceea ce contravine legislației”, susține Popovici, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.Popovici a mai spus că își asumă responsabilitatea să aibă o discuție cu Iurie Crasiuc."S-ar putea recurge și la o grevă japoneză în sistemul de urgență, dar și la alte activități care nu sunt interzise prin lege", a precizat președintele federației.
Colectivul CNAMUP a adresat o scrisoare către conducerea țării, în care denunță mai multe abuzuri, pe care le-ar fi comis atît conducerea instituției, cît și personal ministrul Sănătății.
Ala Nemerenco a precizat că toți acei 40 de angajați nu lucra pe ambulanță și majoritatea erau rude de gradul I sau II cu toată șefia veche a CNAMUP.
Adăuga comentariu