Potrivit datelor anchetei, angajatul şcolii auto i-ar fi spus denunţătorului că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Direcției de Calificare a Conducătorilor Auto a Agenției Servicii Publice şi că i-ar putea convinge să aprecieze pozitiv susținerea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere de categoria „B”. Deşi transmiterea banilor s-a întîmplat la sfîrşitul anului 2020, bănuitul nu şi-ar mai fi onorat înţelegerea, fapt pentru care a fost denunţat la CNA.
În baza denunţului, CNA a deschis un dosar penal, efectuînd cercetări pe marginea cazului. Azi-dimineaţă, suspectul a fost reţinut în timp ce i-a restituit denunţătorului suma primită. Acum, acesta este reţinut pentru 72 de ore şi riscă puşcărie sau amendă penală în cazul în care va fi găsit vinovat.
Adăuga comentariu