Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Vor fi oare recrutați moldovenii în Armata Română?

28 sep. 2018,, 12:50   Societate
3965 3

Locuitorii Republicii Moldova care posedă cetățenie română vor fi chemați la arme, în caz de asediu sau război, prevede noul proiect de lege al Ministerului Apărării al României.

Este curios faptul că amendamentele propuse se referă nu doar la românii care locuiesc pe teritoriul acestei țări, ci și la cei care își au traiul permanent peste hotare.

Merită oare să-și facă griji cetățenii Moldovei care au cetățenie română, aceștia fiind în număr destul de mare în țară, dar și în afara granițelor? Iată părerea fostului ministru al Apărării al Republicii Moldova Victor Gaiciuc.

„Cred că da, trebuie să-și facă griji, doar toate acestea creează situații confuze. De exemplu, omul locuiește la Chișinău, dar este chemat pentru pregătire militară (la concentrare) la București. Este ceva absurd. Din punctul meu de vedere, aceasta este o situație fără ieșire", a spus Gaiciuc.

Apropo, în cazul dat există destul de multe lucruri stranii care decurg din proiectul de lege al Ministerului Apărării la României. Iar deocamdată nimeni nu este în stare să le explice.


„Mă întreb ca un cetățean și, cu atît mai mult, ca un militar: când o persoană deține două cetățenii și, de exemplu, între cele două țări apar unele disensiuni. Cum va proceda acea persoană și cum trebuie să reacționeze organele de stat? Acest lucru trezește foarte-foarte multe întrebări", a rezumat Gaiciuc.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?