Primarul vizat și cei trei complici ai săi sunt învinuiți de procurori că, începînd cu luna martie 2021, și-au depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci cînd în lipsa unui temei legal și fără a consulta comisiile instituite în cadrul Consiliului local, au luat decizia de identificare a porțiunilor de drum pentru reparație, ignorînd o decizie a Consiliului local prin care au fost repartizate mijloacele financiare din fondul rutier pentru anii 2020-2021, fiind totodată identificate și porțiunile de drum pentru reparație.
Ulterior, alesul local a emis o dispoziție de constituire a grupului de lucru privind achizițiile publice, apoi împreună cu complicii săi au anunțat și organizat desfășurarea licitației, după care a semnat contractul de antrepriză cu compania desemnată cîștigătoareAstfel, odată cu înaintarea acuzațiilor, procurorii au aplicat în privința persoanelor învinuite, măsuri preventive sub formă de obligarea de nepărăsire a țării, pe un termen de 60 zile.
Mai mult ca atît, pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicat sechestru asupra ½ cota-parte din proprietatea asupra bunului imobil (încăpere– apartament) al cărui valoare estimată constituie 484 985 lei.
Totodată, procurorii urmează să înainteze demers de suspendare din funcție a primarului vizat.
Adăuga comentariu