Directorul spitalului raional Soroca, Angela Rusnac, i-a comunicat că spitalul din Soroca este unul strategic și dispune de 280 de locuri.
„În prezent sînt 101 pacienți dintre care 87 testați pozitiv la COVID-19. Instituția este asigurată cu echipamentele de protecție și medicamentele necesare. Toți medicii care doresc sînt asigurați cu cazare, hrană și transport gratuit din partea autorităților locale. O veste îmbucurătoare este că o parte din cadrele medicale care s-au aflat în carantină, revin la muncă”, se arată într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Dodon, autoritățile locale gestionează situația, iar localnicii respectă restricțiile impuse.
Totodată la nivel local a fost luată decizia și sînt alocate cîte 10.000 lei familiilor membrii cărora au decedat în urma infecției cu COVID-19.
Amintim că orașul Soroca și Ștefan Vodă au fost plasate în carantină săptămîna trecută.
Adăuga comentariu