La fața locului au fost îndreptate trei autospeciale de intervenție. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că iarba uscată a fost cuprinsă de flăcări pe un imaș.
Pentru localizarea arderii au lucrat 18 persoane, dintre care pompieri, dar și reprezentanții autorităților publice locale, fiind utilizate 6 unități de tehnică. Salvatorii au reușit localizarea arderii către ora 14:28 astfel evitînd răspîndirea focarului. Incendiul a fost lichidat la ora 15:17. Potrivit IGSU, nimeni nu a avut de suferit, iar focul a nimicit 20 ha de vegetație uscată, dar și parțial a afectat arbuști.
În contextul avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat privind pericol excepțional de incendiu cu caracter natural prognozat pentru perioada 31 iulie – 06 august, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat populația despre riscul incendiilor de vegetație. În condiții de temperaturi ridicate, umiditate redusă și vînt, aceste focare se pot transforma în incendii de proporții, afectînd spații forestiere dar și animalele sălbatice.
Adăuga comentariu