Fostul ministru pune pe seama reformei și menținerea trendului negativ de descreștere a numărului de studenți înmatriculați în universitățile din țară.
"La un an de la lansarea pretinsei reforme în învățămîntul superior constatăm nu doar lichidarea a trei univesități și 20 institute de cercetare, dar și aprofundarea tendințelor negative care trebuiau să fie depășite, potrivit declarațiilor autorităților responsabile de această aventură numită reformă", a declarat Corneliu Popovici pentru Noi.md.Fostul ministru a făcut referire la datele Biroului Național de Statistică pentru anul de studii 2022/23, care arată o descreștere a numărului de studenți cu 4,8% față de anul de studii precedent.
Totodată, în anul de studii 2022/23 în învățămîntul superior au fost înmatriculați studenți la ciclul I cu 7,4% mai puțin față de 2021/22 și studenți la ciclul II cu 21,3% mai puțin (în total cu 11,4% mai puțin comparativ cu anul precedent). S-a mișcorat și numărul studenților străini cu 2,7%.
În același timp, numărul studenților moldoveni plecați la studii în străinătate a depășit 15 000, ceea ce constituie peste 25% din numărul total al studenților din Moldova, afirmă Popovici.
Acesta mai spune că reforma învățămîntului superior din vara anului 2022 a fost făcută în grabă, fără a lua în calcul opiniile tuturor celor vizați.
"O astfel de situație era predictibilă în condițiile cînd așa-numita reformă din vara anului 2022 s-a realizat «peste noapte», fără a avea la dispoziție timpul necesar pentru a implica real și semnificativ toți actorii cointeresați (studenți, cadre didactice, universități, părinți, societatea civilă etc.) și fără a corela schimbările propuse cu așteptările acestora.
Așa se întîmplă cînd orgoliul personal al unor demnitari de rang înalt și interesele de grup prevalează asupra necesității de a promova reforme viabile, care să aibă ca scop asigurarea unui proces educațional de calitate", mai spune Popovici.
Adăuga comentariu