Potrivit anchetei, în cadrul celor 11 percheziţii efectuate la domiciliile, în automobilele şi oficiile persoanelor suspecte, printre care şi o persoane juridice, au fost descoperite o linie clandestină cu utilaj special pentru prelucrarea, confecţionarea articolelor din aur şi argint, articole din aur şi argint în asortiment, fără acte de provenienţă şi fără marcarea corespunzătoare, în proporţii deosebit de mari, pietre preţioase fără acte de provenienţă, mijloace băneşti necontabilizate în valoare totală de peste 400 000 lei, înscrisuri de ciornă privind veniturile încasate, purtători de informaţii şi o armă pneumatică deţinută ilegal.
Totodată, au fost identificate mai multe case de amanet, ateliere de confecţionare implicate în această schemă ilicită, precum şi un atelier clandestin, amplasat în subsolul unei casei de locuit din mun. Chişinău.Toate articolele au fost ridicate şi urmează a fi supuse examinării şi expertizării.
Cazul este cercetat în cpntinuare, iar bănuiţii riscă pedeapsa cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică - amendă în mărime de la 10000 la 13000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Adăuga comentariu