În cadrul raziilor, oamenii legii au acţionat în filtre rutiere, precum şi în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în pieţe, centre comerciale, locuri de agrement și stații Peco, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.
De asemenea, în mai multe localități din raion au fost difuzate mesaje sonore, mașinile dotate cu dispozitive speciale diseminează avertizările către cetățeni:
„ -Evitați locurile publice; Păstrați distanța socială de minim 1 metru; Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile; Dacă sînteți în autoizolare la domiciliu NU părăsiți sub nicio formă domiciliul timp de 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu persoane care vă furnizează alimente sau produse. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi; Spălați-Vă cît mai des pe mîini cu apă și săpun; Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului); La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați Serviciul 112”.
În contextul în care mesajele autorităților și măsurile impuse sînt ignorate, Poliția este nevoită să acționeze ferm, scopul tuturor controalelor fiind protejarea sănătății oamenilor.
Adăuga comentariu