- Procurați produsele alimentare numai din locuri special amenajate şi autorizate, care au fost supuse controlului sanitar-veterinar
- Cumpărați carnea în stare proaspătă numai din locuri autorizate: măcelării, magazine alimentare, etc. Aprecierea calității: consistenţa cărnii trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz-pal pînă la roşu închis, în secţiune trebuie să fie compactă, elastică, gropiţa formată cu degetul trebuie să se niveleze rapid. Grăsimea nu trebuie să aibă miros de rîncezire (alterare).- Carnea de miel trebuie să provină de la unități autorizate sanitar-veterinare și livrată către unitățile din domeniul alimentar, care o vor comercializa direct către consumatorii finali. Termenul de valabilitate recomandat pentru carnea de miel este de 72 ore (3 zile), fiind păstrată la o temperatură controlată de +2 - +4°C. Carnea de miel obținută în condiții precare de igienă, necontrolată sanitar-veterinar ar putea duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare.
- La procurarea peştelui în stare proaspătă, atrageţi atenţia ca suprafaţa acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi.
- La procurarea ouălor, examinaţi aspectul lor exterior: coaja trebuie să fie curată, tare, întreagă şi fără pete, ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare autorizate în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor. Data indicată pe ou este data limită de consum care nu poate depăşi 28 de zile de la ouat.
- Pentru vopsirea ouălor, recomandăm consumatorilor să procure vopsea destinată pentru industria alimentară, ambalată/marcată corespunzător, pentru a evita cazurile de comercializare a vopselei cu alte destinaţii - tipografică sau textilă, care conține compuşi toxici și poate prezenta pericol pentru sănătate.
- Produsele alimentare tradiţionale - cozonacii, prăjiturile, produsele de panificaţie - trebuie să fie ambalate de producător în ambalaj corespunzător
- Procurați legumele de sezon în locurile special amenajate şi coordonate cu administrația publică locală, care sînt controlate de personalul de specialitate
Adăuga comentariu