”Nimeni nu se va putea ascunde de justiția moldovenească. Nu te poți ascunde nicăieri, nici în SUA, nici în altă parte”, a spus Dodon.
Președintele a declarat că autoritățile moldovenești: Procuratura Generală și MAI, dețin toate informațiile despre deplasările lui Plahotniuc în România și Turcia. Potrivit șefului statului, în această perioadă, România nu a informat organele de anchetă moldovenești despre prezența acestuia pe teritoriul statului vecin.Totodată, președintele a mai menționat că se cunoaște despre faptul că, în ultima săptămînă, mai mulți deputați PD au zburat în Turcia pentru a se întîlni cu Plahotniuc. În același timp, șeful statului susține că cel care a prezentat presei informația despre aflarea lui Plahotniuc în Turcia nu a vrut decît să-și facă PR.
La începutul acestei săptămîni, politicianul Renato Usatîi a anunțat în spațiul public despre faptul că Vlad Plahotniuc a părăsit SUA, s-a aflat timp de cîteva zile în România, după care s-a deplasat în Turcia.
Adăuga comentariu