Potrivit unui comunicat, solicitarea transportatorilor de a face compatibil proiectul de lege cu legislația europeană este completată cu intenția de a sista rutele și a organiza în mod regulat proteste în PMAN pe tot parcursul anului viitor, dacă proiectul va fi votat în ”redacția antieuropeană”, transmite deschide.
”Avem mandatul de a Vă comunica poziția transportatorilor, conform căreia proiectul propus conține norme ce contravin prevederilor legislației europene, care, dacă vor fi aprobate, vor avea un impact negativ major asupra ramurii. Amendamentul propus are scopul de a readuce reglementările naționale în albia legislației europene și a asigura integrarea ramurii transporturilor rutiere în transporturile europene. Cu regret constatăm,că încă nu avem o viziune clară privind proiectul amendamentului propus de APOTA. În semn de protest față de redacția actuală a proiectului, operatorii de transport declară că vor sista rutele și vor organiza regulat întruniri în PMAN pe tot parcursul anului viitor. Ne exprimăm convingerea că o atitudine rațională și cu adevărat pro-europeană asupra proiectului amendamentelor va fi benefică ramurii și tuturor părților implicate” se notează în scrisoarea expediată.La solicitarea adresată înalților demnitari de stat au fost anexate semnăturile companiilor de transport. Pe parcursul acestei săptămîni vor fi remise semnăturile altor companii de transport în susținerea demersului, pe măsura ce acestea vor parveni, se conchide în comunicat.
Adăuga comentariu