X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Perciun: „Bani vor ajunge, statul nu se va împrumuta pentru a oferi compensații”

28 noi. 2022,, 15:20   Societate
8996 0

Statul nu se va împrumuta pentru a oferi compensații, deoarece beneficiază de asistența partenerilor externi și o bună parte a banilor care vin din exterior sub formă de granturi vor fi direcționați pentru a acoperi acest efort financiar. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Dan Perciun.

Dan Perciun a menționat că programul „Ajutor la contor” din acest an privind acordarea compensațiilor a făcut un pas înainte, comparativ cu cel din anul trecut, oferind și compensați la electricitate, scrie Noi.md cu referire la ipn.

„În sistem a fost introdus și acest furnizor. Astfel, primele două categorii, persoanele foarte vulnerabile și vulnerabile vor beneficia și de compensații la electricitate. În mare parte, acest lucru s-a făcut pentru a oferi și locuitorilor din mediul rural, care predominant se vor încadra anume în aceste două categorii, pentru că din păcate sărăcia este mai reprezentativă în mediul rural, vor beneficia de compensații la electricitate în facturile pe care le vor primi, în special începînd cu luna decembrie. Aș face o mențiune aici: avînd în vedere că Premier Energy facturează permanent, nu la o anumită data, pentru luna noiembrie se va acumula un sold care va fi reflectat în facturile din luna decembrie, nu există o altă posibilitate tehnică de a face acest lucru, dar de principiu majoritatea covîrșitoare a consumatorilor de electricitate din mediul rural vor beneficia de acest suport”, a adăugat Dan Perciun.

Potrivit lui Dan Perciun, guvernarea a încercat să facă în așa fel încît, puse cap la cap, compensațiile și ajutorul pentru perioada rece a anului să asigure posibilitatea achitării facturilor.

„Bineînțeles că tarifele sînt semnificative. Este o situație excepțională din cauza circumstanțelor din regiune, a războiului prin care noi toți trecem și cred că ar însemna să ne amăgim dacă am fi totalmente detașați de ceea ce se întîmplă. Ar însemna să fim într-o realitate paralelă, să nu înțelegem că războiul ne afectează. Cred că unii cetățeni, poate, au încă aceste dubii și neclarități, dar deconectările la energia electrică din ultimele două săptămîni pe mulți i-au trezit la realitate.”, a declarat deputatul.


Dan Perciun menționează că acest program de compensare a facturilor se ridică la cinci miliarde de lei și asta este de două ori mai mult decît a fost oferit anul trecut în aceleași scopuri.

„Este vorba doar de compensații în factură. Pe lîngă asta există acel ajutor pentru perioada rece a anului care se mai ridică încă la un miliard de lei. Deci, vorbim cumulativ de vreo șase miliarde de lei pe care statul le alocă în acest sens, este aproape jumătate din tot fondul de pensii, care iarna aceasta va fi direcționat către compensații”, a adăugat deputatul.

Întrebat dacă vor fi suficienți bani pentru a oferi compensații în contextul în care tarifele la resursele energetice ar putea să mai crească, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie a dat asigurări că surse financiare statul are.

„Bineînțeles că bani vor ajunge. Banii vor fi alocați din bugetul de stat, dar și din asistența externă. De exemplu, Germania ne-a dat 40 de milioane de euro, Italia, Elveția și Suedia urmează să ne dea circa 22 de milioane de euro, UE - 75 de milioane de euro. O bună parte a acestor bani sînt direcționați spre oferirea compensațiilor”, a declarat Perciun.

Potrivit deputatului PAS, statul nu se va împrumuta pentru a putea oferi compensații la contor, întrucît beneficiază de asistența partenerilor externi și o bună parte a banilor care vin din exterior vor fi direcționați pe acest segment. Oficialul a precizat că statul se împrumută doar pentru a putea face investiții, însă, la fel, de pe piața externă.

„Banii sînt din granturi. Doar grantul din partea Germania ne permite să acoperim integral compensațiile pentru luna noiembrie. În același timp, țara se creditează ieftin pentru a investi în infrastructură și energetică. De exemplu, credite pentru modernizarea Căilor Ferate, pentru termoizolarea clădirilor ș.a. Atîta timp cît aceste credite sînt folosite pentru investiții, ele nu trebuie să ne sperie, asta este o chestiune normală. Depinde pentru ce le folosim și la ce preț ne credităm”, a mai spus deputatul PAS, Dan Perciun.

1
0
1
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?