Obiectivul de bază al PROIECTULUI reprezintă asigurarea gratuită cu vaccin anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova.
Totodată, documentul atribuie Guvernului dreptul la preemțiune asupra tuturor vaccinurilor anti-COVID-19 care sînt introduse pe teritoriul Republicii Moldova de către agenți economici.Proiectul de lege reglementează serviciile de vaccinare anti-COVID-19 de către prestatorii privați de servicii medicale, precum și oferirea de facilități fiscale pentru angajatorii care procură vaccinul și serviciul de imunizare anti-COVID-19 pentru salariații săi.
La fel, pentru întreaga perioadă a stării de urgență în sănătate publică, plățile făcute de către angajator pentru procurarea vaccinului și serviciul de vaccinare a salariaților anti-COVID-19 ar urma să fie considerate facilități neimpozabile, acordate de angajator.
Proiectul a fost elaborat și înaintat de deputații Serghei Sîrbu și Ruxanda Glavan. Acesta urmează a fi examinat de celelalte comisii parlamentare permanente și transmis spre dezbatere în plenul Parlamentului.
Adăuga comentariu