În timp ce unii juriști spun că decretul șefei statului nu prevede excluderea lui Clima din sistem, ci doar înlăturarea lui din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, alți juriști califică decizia Maiei Sandu drept electorală și anticipează un eșec pentru președinție în instanța de judecată.
Deputatul PAS Sergiu Litvinenco spune că decretul președintei Sandu, care anulează decretul fostului președinte Dodon de numire a lui Clima în funcție, este „perfect legal” și presupune privarea lui Clima de o funcție administrativă.„Cei care încearcă să facă o similitudine dintre acest caz și cazul Domnicăi Manole nu au analizat textul decretului președintelui. În acest decret nu este vorba despre desființarea funcției de judecător a lui Vladislav Clima, ci doar a funcției administrative de președinte. Vladislav Clima rămîne judecător, să facă dreptate cu ghilimelele de rigoare. Nu-i va fi afectat statutul de judecător prevăzut de Constituție”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
De cealaltă parte, unii juriști spun că președinta Sandu folosește cazul Clima pentru a demonstra în campanie electorală necesitatea reformării sistemului judiciar. Mai mult, instanța de judecată ar putea anula decretul prezidențial și l-ar putea menține pe Clima în funcție.
Potrivit reprezentanților Platformei DA, eventualitatea menținerii în vigoare a decretului prin care Clima a devenit președinte al Curții de Apel va demonstra că sistemul opune rezistență oricărei reforme.
„Cel mai grav lucru care există acum în sistemul judiciar este sentimentul de impunitate. Cea mai mare pedeapsă la noi pentru un judecător a fost obligarea lui să plece benevol din funcție, ulterior își schimba funcția de judecător pe cea de avocat și activa bine-mersi. Această castă a judectorilor creată de regimul Plahotniuc funcționează în continuare. Verdictul în cazul Clima trebuie să-l dea tot instanța de judecată. Este un cerc vicios, din acest motiv este necesară o reformare cît mai rapidă a sistemului”, e de părere Dinu Plîngău.
Vladislav Clima a fost numit președinte al Curții de Apel Chișinău în septembrie 2020 prin decretul președintelui de atunci, Igor Dodon. De numele lui Clima este legat scandalul anulării victoriei lui Andrei Năstase în alegerile municipale. În apel, Clima a menținut în vigoare decizia primei instanțe privind anularea rezultatelor alegerilor.
Adăuga comentariu