Astfel, în perioada anilor 2018 – 2019, un angajat al SA „Moldtelecom”, fiind și membru al unui partid politic, a folosit ilegal automobilul de serviciu. În acest mod, angajatul instituției menționate a cauzat un prejudiciu în proporții considerabile, iar ca urmare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 6 ani.
Totodată, procurorii au stabilit că factorii de decizie ai SA „Moldtelecom”, în primăvara anului 2019, au abuzat de situația de serviciu și, din mijloacele bănești ale întreprinderii, în mod ilegal s-au deplasat și s-au cazat pentru o perioadă estivală în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite. Prin aceste acțiuni contrare legii, făptașii au cauzat un prejudiciu în sumă totală de peste 120 000 lei și riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 6 ani.
Aceste cauze penale, intentate de procurorii PCCOCS și investigate de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP din cadrul MAI, au fost expediate după competență Procuraturii Anticorupție, în vederea exercitării urmăririi penale în continuare.
Adăuga comentariu