Jocurile Olimpice stiri: 116
Transnistria stiri: 1453

Apelul Ministerului Mediului către școlile din țară - fără baloane cu heliu la 1 septembrie

23 aug. 2023,, 12:40   Societate
2444 0

În ajun de început de an școlar, Ministerul Mediului face apel către administrațiile instituțiilor de învățămînt din țară, să nu folosească tradiționalele baloane cu heliu și să nu le lanseze în atmosferă în timpul careurilor prilejuite de începerea noului an de învățămînt.

Legea nu interzice utilizarea baloanelor, iată de ce autoritățile mizează pe bunul simț al organizatorilor careurilor, transmite tv8.

Problema baloanelor umflate cu heliu, care se folosesc mai ales la diferite evenimente și festivități, atît ale gimnaziilor și liceelor cît și ale grădinițelor, este una cu consecințe nefaste asupra mediului, avertizează experții în domeniu. Aceste baloane nu sînt atît de inofensive precum se percepe, fiind confecționate din materialele care nu sînt biodegradabile, sînt de unică folosință, pot zbura la distanțe mari și pot provoca numeroase probleme mediului înconjurător, în special pentru vietățile terestre și acvatice.

Conform unor studii realizate în acest sens, în dependență de materialul din care este confecționat balonul, acesta poate rămîne în aer timp de cel puțin 8-10 ore, dacă e din latex și pînă la cîteva săptămîni, dacă este din folie. Totuși, mai devreme sau mai tîrziu, acestea se sparg, iar resturile cad în păduri, rîuri, lacuri sau mări. După ce ajung în mediul înconjurător, baloanele se transformă în deșeuri, care pot ucide păsările, dar și animalele, care le percep drept hrană, sau pot cauza diferite lațuri sau capcane în care acestea se prind, înfășurîndu-se în jurul corpului, ceea ce duce adesea la asfixiere. Un grup de cercetători din Australia a descoperit că, în total, una din cinci păsări de mare moare, în mod regulat, ca urmare a consumului unor resturi de balon. Iată de ce, în multe state ale lumii, pentru a reduce impactul negativ asupra mediului, legislația interzice utilizarea baloanelor cu heliu în activitățile de agrement.

În ceea ce privește heliul utilizat la umflarea acestor baloane, acesta este un gaz incolor, inodor, inert, netoxic și, fiind eliberat în atmosferă, nu are niciun efect negativ asupra mediului. Totuși, heliul este o resursă neregenerabilă și nici nu poate fi creat sintetic, astfel că folosirea intensă pentru activități de agrement ar putea duce la epuizarea sa și la limitarea utilizării în alte sectoare, unde este necesar mai mult.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?