Potrivit acestui program, reprezentanții diasporei sunt încurajați să contribuie la dezvoltarea localităților de baștină. Finanțarea proiectelor din cadrul programului se va efectua în baza parteneriatului 1+3: Diaspora + Guvern, autoritățile publice locale și partenerii de dezvoltare/donatorii.
În cadrul programului sunt eligibile pentru finanțare activități care țin de următoarele domenii, precum infrastructură; protecția mediului înconjurător; economic eficiență energetică; cultură; educație; protecție socială.
Programul „DAR 1+3” este prevăzut pentru perioada 2019-2025 și va fi accesibil începând cu data de 01 ianuarie 2019.
Adăuga comentariu