Acesta are drept scop combaterea cazurilor de escrocherie, spălări de bani și falsificări de acte de către întreprinderile fantome sau dobînditori de întreprinderi de rea credință.
Potrivit autorilor, proiectul a fost elaborat după numeroase reclamații și constatări a cazurilor de eschivare de la efectuarea modificărilor în datele înscrise în Registrul de stat în cazul înstrăinării/dobîndirii părții sociale a întreprinderii. Respectiv, documentul vine să stabilească un cadru legal care să preîntîmpine săvîrșirea infracțiunilor.
Conform PROIECTULUI, se instituie și o nouă regulă de înregistrare a modificărilor operate în actele de constituire și în datele înscrise în Registrul de stat în cazul înstrăinării/dobîndirii părții sociale, prin obligarea părților să depună la organul înregistrării de stat documentele care justifică tranzacția.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea PSRM.
Adăuga comentariu