În urma investigaţiilor demarate poliţiştii au constatat că, tabăra de odihna pentru copii activa în lipsa actelor legale ce se impun. Totodată, copiii ar fi fost lăsați în grija a doi adolescenţi cu vîrstele de 16 şi respectiv 17 ani. Anume aceştia ar fi recurs la acţiuni agresive faţă de copii, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Ca urmare, Poliţia Capitalei a sesizat autoritățile publice locale pentru a interveni şi a întreprinde acţiuni de rigoare conform competenţei prevăzute de lege, fiind convocată o şedinţă, în urma căreia a fost emisa decizia de sistare a activității taberei respective.Ulterior administratorul taberei a limitat poliţiei, reprezentanţilor APL , inclusiv şi părinţilor accesul în tabără timp de circa 2-3 ore, timp în care poliţiştii au dus tratative cu administraţia taberei în vederea soluţionării situaţiei de conflict.
În această ordine de idei, a fost iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, fiind cercetaţi în stare de libertate. Totodată, a fost iniţiată o cauza penală pentru privare ilegală de libertate, în privinţa administratorului, fiind reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.
Anterior , Poliţia a relevat unele derogări de la prevederile legale în activitatea taberei de odihnă pentru copii, fapt pentru care la data de 31 iulie 2018, a fost sesizată APL din or. Vadul lui Vodă de către poliţie, fiind solicitată în mod de urgenţă primirea unei decizii în acest sens.
Adăuga comentariu