Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, antreprenorul s-a angajat ca în decurs de 14 luni, începînd cu iulie 2022, să construiască apeductul magistral de la satul Voloave spre localitățile Volovița, Alexandru cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia-Cremene, tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă”. „Proiectul prevede montarea a circa 30,5 km de rețele de apeduct (peste 76% au fost montate pînă în prezent), precum și montarea mai multor turnuri de apă și rezervoare metalice”, indică ADR Nord.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 30,35 de milioane de lei (peste 1,5 mln de euro), alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția Consiliului Raional Soroca și a primăriilor partenere este de 10% din valoarea contractului.
Din sursele FNDRL, ADR Nord implementează șase proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație (AAS), dintre care unul presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS este și proiectul „Apa - necesitate primordială pentru o viață de calitate în Regiunea de Dezvoltare Nord”, depus de Consiliul raional Soroca în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.
Adăuga comentariu