"Văd că niște portaluri tot rostogolesc informația despre unele disponibilizări din cadrul CNAMUP, pe care vor să le prezinte ca un conflict de mari proporții și continuă cu atacuri la adresa mea, vînturînd o scrisoare anonimă prezentată a fi a colectivului AMU zonale Sud care s-ar fi arătat deranjat de disponibilizările din aparatul administrativ din Chișinău.
Nu am dorit și nu îmi place să fac referințe la nume, persoane, dar văd că este necesar. Tor tărăboiul acesta este declanșat de faptul că în lista disponibilizaților este dl Boris Golovin (fost comunist, apoi deputat PD, fost director CNAMUP), dar și alți membri ai familiei dumnealui care nici la muncă nu se prezentau", se arată în mesajul Alei Nmerenco.Ministrul s-a mai adresat medicilor, dar și Federației Sindicale de profil, transmite Noi.md.
"Pentru medicii din sistemul medical care ați emis certificate de concedii medicale pentru cîțiva din cei disponibilizați - e clar ca sînt false și eliberate încă și cu o zi în urmă, astfel ar fi bine cum le-ați emis, așa să le închideți.
Amintim că scandalul de la CNAMUP a pornit în urma aparției informației despre o listă cu 40 de angajați, care urmează a fi concediați, întrucît au atins vîrsta de pensionare.
Adăuga comentariu