Chiar şi aşa, sînt nevoiţi să-şi aştepte rîndul ore în şir. Şi asta din cauza deficitului de medici din ţară.
În satul Obileni din raionul Hînceşti nu a activat un medic de familie încă din anii 80. Cei 1500 de oameni din localitate sîntŞi asistentele medicale spun că le este greu să lucreze fără medic.
Primarul satului spune că a făcut mai multe demersuri către Consiliul raional pentru a găsi un doctor, însă fără niciun rezultat. Încă cinci sate din Hîncești caută medici de familie, iar în total, raionul mai are nevoie de încă 20 de specialişti în medicină.
"Prin consolidarea serviciului de asistență medicală primară, ne propunem să asigurăm populația cu acces la servicii medicale calitative, aproape de domiciliu. Iar pentru medici, condiții moderne de lucru și respectiv, competitive", a declart Rodica Scutelnic, secretar de stat, Ministerul Sănățății, Muncii și Protecției Sociale.
Salariul unui medic de familie este de aproape 4500 de lei. Cei care decid să activeze la sat sînt asiguraţi cu loc de trai şi primesc din partea statului o indemnizaţie în valoare de 45 de mii de lei.
Adăuga comentariu