„Acest sindicat nu ne-a apărat drepturile, mai ales acum în pandemie. Acum cînd noi actorii sîntem puși într-o situație critică. Plătim contribuție acestui Sindicat și în schimb nu avem nici o susținere. Eu părăsesc sindicatul, deoarece nu a venit nici o inițiativă din partea FSLC pentru oamenii de cultură”, a declarat Gheorghe Pietraru, Artist al Poporului, scrie diez.md.
„Din luna martie a anului curent, a fost declarată Pandemia care a avut și are un impact puternic asupra domeniului de cultură. sîntem într-o situație alarmantă, iar cei care ar trebui să ne susțină – tac, nu vedem nici o mișcare, nici o inițiativă, nici o solidaritate. Din acest motiv s-a votat unanim desființarea Organizației Sindicale și s-a anunțat această plecare ca un act de protest pentru inactivitatea și indiferența față de oamenii de cultură”, se arată în comunicat.
Adăuga comentariu