”Mă bucur că lumina a ajuns și pe străzile din această parte a localității. Problema iluminatului public a fost pusă drept prioritate și trebuia rezolvată, pentru ca femeile, copiii şi persoanele în etate să se simtă în siguranță pe străzile din sat”, a menționat primarul de Talmaza, Eugen Prutean.
La rîndul său, Scott Hocklander, şeful Misiunii Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în Moldova, a apreciat înalt colaborarea dintre autorităţile locale și cetățeni. „sîntem încîntați de ospitalitatea, dorința, efortul oamenilor și autorităților publice locale de a-și păstra tradițiile, de a îmbunătăți serviciile publice și de a pune în valoare potențialul turistic deosebit al localității”, a spus şeful USAID în ţara noastră.
Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Agenției USAID și Programului Comunitatea Mea, implementat de IREX, susține 92 de localităţi din întreaga țară cu scopul de a eficientiza guvernarea locală și implementa proiecte de infrastructură, care îmbunătățesc serviciile publice, cum ar fi drumuri și trotuare, iluminat stradal, clădiri publice, școli, grădinițe, case de cultură etc.
Adăuga comentariu