Un șofer de microbuz, fără documentul ce-i permite transportarea coletelor, a încercat să corupă un polițist de frontieră, ca ultimul să-și îndeplinească necorespunzător obligațiunile de serviciu. În cadrul controlului trecerii frontierei de stat acesta a înmînat actele de călătorie, dar și bani. Angajatul Poliției de Frontieră a exclus orice tentativă de a lua mită, raportînd cazul pentru a fi luate măsurile legale ce se impun. Documentat este un cetățean moldovean, care urma să ajungă în Finlanda.
La alți patru conaționali au fost ridicate o carte de identitate românească, două permise de conducere românești și un certificat al testului RT-PCR Covid-19, pe motiv că prezentau semne clare de falsificare.
Într-un caz este cercetat șoferul unui autocar de pe ruta Moldova-Italia. În timpul controlului suplimentar, efectuat în baza analizei de risc, bărbatul a prezentat un plic numerotat, declarînd că l-ar fi preluat de la centrul de colectare a firmei transportatoare. La analiza conținutului, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile române pe numele unei persoane străine. În cadrul verificării amînunțite s-a confirmat prezența indicilor de falsificare.
Un locuitor al raionului Cahul, în vîrstă de 36 de ani este documentat după ce a prezentat certificatul testului RT PCR Covid-19 falsificat. Acesta era în calitate de pasager al autocarului R.Moldova-Franța. Audiat, tînărul a recunoscut că prin intermediul unei persoane a făcut rost de document, achitînd o sumă de 500 de lei.
Încheie șirul ilegalităților un tînăr din raionul Ștefan-Vodă, prezentat în PTF Cahul ca pasager al unui autocar cu ruta Moldova - Marea Britanie. Asupra acestuia, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere românesc, cu indici de falsificare. Și de această dată, în portmoneul pasagerului de 27 de ani a fost depistat documentul. Tînărul a mărturisit că și-ar fi perfectat actul acum doi ani în Franța. Pentru a face rost de un act ce corespunde cerințelor europene, ca ulterior ușor să se angajeze la muncă, tînărul ar fi apelat la serviciile unui intermediar, ultimul i-a perfectat actul contra sumei de 200 de euro.
În toate cazurile, actele cu indici de falsificare au fost ridicate, iar în dependență de rezultatul expertizei vor fi luate măsurile legale ce se impun.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Adăuga comentariu