O astfel de măsură (în cazul în care va fi adoptată) ar putea duce la recuperarea mai rapidă a prejudiciului cauzat statului (prin restituirea prejudiciului și achitarea unei amenzi consistente) și va permite companiei să funcționeze în continuare (păstrînd locurile de muncă). Evident că legislația va trebui să prevadă proceduri care nu vor permite să se abuzeze de acest mecanism (implicarea procurorului-șef al procuraturii specializate și autorizarea de către judecătorul de instrucție, precum și inaplicabilitatea mecanismului față de persoane juridice care aduc atingere funcționalității statului – de exemplu, implicate în frauda bancară sau în alte infracțiuni de acest gen), dar și monitorizarea strictă a clauzelor incluse în acord.
„Deși ideea trebuie încă analizată, în prezent situația este de așa natură că prejudiciile aduse statului nu sînt recuperate, amenzile nu sînt încasate, conturile companiei sînt sechestrate, oamenii rămîn fără locuri de muncă, iar persoanele vinovate de comiterea infracțiunilor rămîn nepedepsite. Adoptarea unui astfel de proiect ar putea schimba această situație”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.Astfel de mecanisme există în majoritatea țărilor membre ale UE, dar și în SUA.
Adăuga comentariu