O parte din acest suport este direcționat în învățămîntul dual, care le oferă tinerilor șansa de a obține nu doar studii, dar și o profesie.
La Școala Profesională din Hîncești, tinerii studiază nu doar fizică sau limbi străine, ci și o profesie. În prezent, 50 de elevi își fac aici studiile prin sistemul dual, implementat din 2014. Pe lîngă profesia de brutar, tinerii pot însuși meseria de croitor sau cusătoreasă, transmite Noi.md cu referire la ZDG.
Tot cu suportul Germaniei, Școala a inițiat programul de învățămînt dual la penitenciarul pentru femei din satul Rusca. Datorită acestui ajutor, pînă în prezent, 176 de absolvenți ai școlii de meserii din Hîncești au beneficiat de studii prin sistemul dual iar aproape 200 de deținute din penitenciar au învățat o nouă profesie.Peste 70% din absolvenții din trei școli de meserii din R. Moldova își găsesc un loc de muncă datorită sprijinului german.
Adăuga comentariu