Potrivit oficialului, temerile specialiștilor sînt că ar fi totuși vorba despre tulpina britanică a virusului, care îi afectează pe copii, și pe femeile însărcinate, mai des decît forma precedentă.
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat că în prezent 19 130 de cetățeni sînt infectați de 8 285 se tratează la domiciliu,iar 3 760 de pacienți sînt în spitale.
Agenția Națională în Sănătate Publică a stabilit 19 cazuri de neconformități la agenții economici.
"Am rugat colegii de la ANSP, că decizia nr.1 a Comisiei prevede clar, dreptul dat organelor de control să retragă licența agenților economici care nu se conformează rigorilor epidemiologice", a mai spus Ciocoi.
Pînă acum, au fost vaccinați 61 091 de persoane doar în Republica Moldova. Mai sînt și cetățeni care s-au vaccinat în alte țări.
Din 1 aprilie 2021, în Republica Moldova este în vigoare regimul stării de urgență. Parlamentul a adoptat decizia pe 31 martie, la solicitarea Guvernului interimar, care a propus aplicarea acestei măsuri din cauza răspîndirii alarmante a noului coronavirus. Potrivit documentului adoptat, starea de urgență este introdusă pentru 60 de zile, din 1 aprilie pînă pe 30 mai. În perioada stării de urgență, Parlamentul nu poate fi dizolvat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Adăuga comentariu